Voci pe mapamond. JOHN DIGBY
       S-a născut la Londra. A început să scrie poezie suprarealistă la începutul anilor ’70. A fost influenţat de Breton, Eluard, Arp şi Desnos. Deşi locuia în Anglia, primele poeme publicate au apărut în America. Un timp a lucrat cu George Hitchcock la Kayat Magazine, în California. Ulterior, John a fost publicat în Ţara Galilor, Franţa, Belgia, Germania şi Columbia. În Londra, a publicat trei cărţi de poezie,[(The Structure of Bifocal Distance (1974); Sailing Away from Night (1978); To Amuse a Shrinking Sun (1985)], ilustrate cu colaje, executate în alb şi negru, pe care John a continuat să le extindă, de la figurativ la abstract, pe o perioadă de cîteva decenii. Poezia lui a fost inclusă în Penguin Book of English Surrealism. În Anglia, a fost cofondatorul cunoscutei Caligula Book. De 38 de ani locuieşte în Oyster Bay, New York. John şi Joan, soţia lui, au înfiinţat Editura The Feral Press, care publică volume de poezie şi proză, în număr limitat, în format mic, însoţite de ilustraţii (www.newferalpress.com). Colaborează de cîţiva ani buni cu Hong Ai Bai şi Rukui Chen la un proiect de anvergură, care urmărește îmbunătăţirea versiunii engleze a poeziei chineze clasice.
       
       
        Merlin de vorbă cu el însuși
        lui Jeremy Reed
       
       Cîndva puteam să-i vorbesc apei
       Și să o prefac în piatră
       
       Cu un zîmbet puteam
       Să las noaptea fără cap
       Și să prefac sîngele curgător
       Într-un cîmp aprins cu maci
       
       Puteam să mă plimb printre stele
       În viețile mele anterioare
       Să le dau nume
       Și să-mi amintesc numele toate
       
       Puteam să țin soarele în mîna stîngă
       Și să-l răcoresc doar cu o suflare
       
       În mîna dreaptă
       Puteam să țin toți morții
       Și să-i fac să danseze
       Pînă cînd se prăbușeau istoviți
       
       Puteam să fac păsările să urce
       Pe degetele ploii
       Și să le fie cîntecele dulci
       Ca stelele să verse lacrimi
       
       Chiar și în somn puteam
       Cu o clipire să tai
       Picioarele caprei
       Să o fac apoi să zboare în jurul lunii
       
       În prezent
       Pot doar să-mi prefac umbra în cal
       Să zboare peste păduri înalte
       Și mai pot să fac și alte asemenea lucruri simple
       
       Ptiu, miracol se cheamă asta!
       
       
        Pe cînd își pieptăna părul
       
       Ea se plimba alene
       pieptănîndu-și părul
       și deodată fulgerul și-a destins mușchii
       și a bătut din palme
       apoi mobila din camera mea
       s-a pornit să tremure și să strănute
       și totul s-a umplut de viață
       
       Acoperișul a fost luat pe sus
       și au apărut delfini săltînd printre nori
       sărind prin rotocoalele de fum suflate de vînt
       trandafirii de pe tapet s-au pus pe cîntat
        deschizîndu-și gurile
       ca niște puiuți
       și notele muzicale au luat forma bulelor
       și se revărsau pe fereastra deschisă
       
       în cameră totul a-nceput să danseze
       cărțile mele masa veioza cea mică
       chiar și stiloul
       scriindu-și automat propriul poem spontan
       
       totul dansa cu bucurie
       
       m-am uitat pe fereastră
       și am văzut soarele în urma ei
       fredonînd încet ca pentru el
       
       Am coborăt în grabă scările
       ieșind în stradă
       să o opresc și să o trag înapoi
       spre camera zurlie
       dar ea s-a făcut nevăzută pur și simplu
       
        Les Mots Pour Rides
       
       Cuvinte fantomatice modelate
       cu rănile mîinilor rupte
       intrînd și ieșind din soare
       le aud istoriile dinainte fără însemnătate
       povestite micuței păsări cenușii
       cîntînd în mijlocul unei pagini goale
       
       Cuvinte atinse de miresmele coșcovite ale serii
       înghimpate cu mirosuri prelinse din după-amiezele ploioase
       le aud pierzîndu-și sunetele înfundate
       bolborosind fierbînd
       în jurul buzei paharului
       așteptînd nerăbdătoare să cadă
       în locul unde lumina își duce chipul orbitor
       și îl aruncă zilei de mîine
       
       Ridic paharul
       pînă ating lumina care se revarsă
       și urmăresc cuvintele
        sunetele și sensurile se ciocnesc precum peștii orbi de peșteră
       și asist la dansul sălbăticiei mute
       
        Poem automat pentru muză
       
       Te miros cu părul meu apos
       o tu care ești mai aproape de mine decît muzica nerăbdătoare a cuțitului
       și dimineața vine trezindu-te
       cu pumnii ei zdrobiți de trandafirii aprinși
       te ating cu ochi arzînd
       ești mai aproape decît lacrimile scînteietoare ale aerului
       și după-amiaza coboară ca o inimă deschisă
       cîntînd imnuri soarelui pe care tu îl înghiți cu totul
       te văd cu degetele mele de păianjen
       și seara se înalță cu cînturile ei
       mîngîindu-ți sînii tari cu limbile lor
       te aud cu buzele mele de piatră
       și visele tale ne pregătesc așternutul
       undeva în viitor cînd o herghelie
       de armăsari aleargă printre stele
       împrăștiind foc și fulger răspîndind dezastrul
       în care noi ne îmbrățișăm pătimaș trezindu-ne în somn
       
       Prezentare și traduceri:

                     Prezentare şi traduceri:
         
                                Olimpia Iacob