Dumitru Augustin Doman - Un ceasornicar bătrân
Florica Bud-Migdale dulci-amare. Dacă aș fi fost… ceea ce nu sunt
Spuma zilelor și nopților de lectură
Un ceasornicar bătrân
O proză fină și densă, ca un gazon înrourat.
Formulă epică ingenioasă, stil suplu, concis, personaje conturate din câteva tușe groase, așa arată microromanul Străveche Franță de Roger Martin du Gard. O zi din viața poștașului Joigneau din satul Maupeyron e un pretext pentru a trece în revistă lumea pestriță a localității. Ca la o paradă, prin fața cititorului trec tot felul de tipuri. Poștașul e un fel de jolly jocker: indiscret, afacerist fără scrupule, el trage toate sforile în sat. E respectat, dar mai ales e temut. Din trecerea lui din ziua acțiunii cunoaștem un hamal impotent sexual, doi învățători (frate și soră), un patron de cafenea cu gândul mereu la câștig, doi frați brutari agresivi, o bătrână neputincioasă dar gurmandă, un frizer-politician, un preot blazat care are o soră „activă”, un notar lacom de muncă, două femei (mamă și fiică) singuratice, avare, urâte, o familie ciudată cu relații neclare (o femeie cu doi bărbați), doi bătrâni în ultimul grad de decrepitudine și zgârciți, o femeie ce-și înșeală bărbatul, un șef de gară ratat ca om, un primar blazat, doi fii sălbatici care-și țin tatăl sechestrat, trei văduve bârfitoare, trei invalizi de război, unul mai coțcar decât altul... O zi din zori până-n înserat în satul francez. O lume care parcă-și așteaptă sfârșitul.
„noaptea își linge rănile de smoală” – vers de Nicolae Jinga
Crezul artistic al lui Dino Buzzati: „Îmi place să povestesc. Când vreau să tratez o temă la care țin, o transpun în supranatural. Neobișnuitul îi dă putere, îi dă valoare de simbol. E puterea pe care o au basmele”.
Orchestra maimuţelor de la Marele Bal al Satanei din Maestrul şi Margareta: „Pe estrada din spatele lalelelor, unde cântase orchestra regelui valsului, acum se scălâmbăiau, într-un fel de jazz, maimuţe. O gorilă uriaşă, cu favoriţi zburliţi, cu o trompetă în mână, dansând greoi, dirija. Pe un rând stăteau urangutanii, suflau în trompete strălucitoare. Pe umerii lor, sub formă de evantai, se instalaseră cimpanzeii veseli, cu armonici. Doi paviani cu coame ca de leu cântau la piane, şi pianele acestea nici nu se auzeau în larma, piuitul şi bubuitul saxofoanelor, viorilor şi tobelor din labele gibonilor, mandrililor şi macacilor…” Satana şi muzica!
Cred că rolul principal al profesorului de limbă și literatură, de la gimnaziu, de la liceu, de la facultatea de litere și chiar de la școala doctorală este în primul rând acela de a le explica elevilor&studenților ce mare bucurie e să citești și ce mare pierdere și tristețe e să nu citești. În plus, să-i convingă să se citească pe ei înșiși ca oameni.
Istorie literară de la sursă: „În decursul anilor 1953-1955, după ce am ieșit din pușcărie, T. Arghezi m-a chemat fierbinte și tandru, pe la el, prin diverși prieteni și intermediari, care îl frecventau. N-am găsit timp. Nici nu prea aveam parale. Spuneam amicilor: - Înțeleg să merg la T. Arghezi ca la un naș din Oltenia. Nu mi-a fost naș. Are poziția de naș în cultura noastră. La naș te duci cu papornița încărcată cu daruri simple. Cel puțin 1 litru de țuică, 1 litru de vin, 1 kg. de brânză, un curcan fript, o pâine albă, 1 kg. de zahăr și 1 kg. de mere. Aceasta este papornița tipic oltenească pentru naș”. (Petre Pandrea)
Mai contează dacă la noi istoricii literari polemizează că literatura română începe cu Scrisoarea lui Neacșu sau cu Învățăturile lui Neagoe... sau mai târziu? Iată, între 2778 și 2723 î.H. la Memfis, în Egipt, se scriu Învățăturile lui Imhotep, arhitect, scrib și medic. E vorba deci de aproape 5000 de ani!
Inegalabila bibliotecă: „Biblioteca este o sferă al cărei centru perfect este oricare hexagon și a cărui circumferință este inaccesibilă”. (Borges)
Camil Petrescu, credeam eu, este campionul „indicațiilor de regie” din piesele sale. Când îl citești însă pe O’Neill, îți dai seama că americanul îl întrece cu asupra de măsură.
Răbdarea clasicilor de a descrie; de pildă, Theophile Gautier, un păr de femeie: „Părul contesei era desfăcut și curgea pe spate în valuri bogate, ca haina unei împărătese. Desigur, forsadele de aur fluid din care Venus Afrodita scotea perle, în genunchi în scoica ei de fildeș, atunci a ieșit ca o floare a mărilor din albastrul ionic, nu erau atât de blonde, atât de bogate, atât de grele! Combinați chihlimbarul lui Tițian și argintul lui Veronese cu lacul auriu al lui Rembrandt; priviți în soare un topaz și tot n-o să obțineți tonul minunat al acestui păr stufos ce părea că radiază lumina în loc s-o primească, și care ar fi meritat să lumineze mai mult decât al Berenicei, constelație nouă printre vechile astre...”
Autorul care-ți oferă cartea cu tot cu indicațiile de lectură. „Este o carte foarte bună, să știi. E plicticoasă până pe la pagina 35, apoi n-o mai lași din mână. Trebuie citită ca o parabolă și trebuie descoperite printre rânduri pildele din Vechiul Testament. Spre final, e chiar genială. E recomandabil să observi și să semnalezi asta!...”
- Când începe un scriitor să regreseze?
- Când are de unde.
Romancierul X ca un ceasornicar bătrân și tipicar care are pretenția că el delimitează secundele, minutele, orele, anii și mileniile în funcție de capriciile lui.
Scriitorul care și-ar vinde sufletul cu mare voioșie, dar Diavolul Bibliotecii Universale e în vacanță prelungită prin Haiti.
Dumitru Augustin DOMAN
Migdale dulci-amare
Dacă aș fi fost… ceea ce nu sunt
Pamflet de Florica Bud
Al doilea cui-pepelian, va fi fiind ori nu va fiind, ce a generat cea de a doua întrebare, a fost aruncat de un coleg de cenaclu mai în vârstă, care nu mai este, „Domnul Să-l Odihnească În Pace!” El mi-a zis, tot legat de cartea mea de debut, Iubire sunt un obiect nezburător: „Fată dragă, uneori gândești ca un bărbat!”. Nici după atâția ani nu știu dacă a fost un compliment, după cum nu știu dacă în acea perioadă din viață mi-am dorit să gândesc ca un bărbat, când eu îmi doream doar să fiu femeie. Acum privind înapoi, probabil că, obosind să mai fiu femeie, îmi spun: Da, mi-ar place să gândesc ca anumiți bărbați. Ca de exemplu, în ordine alfabetică: Winston Churchill, Charles de Gaulle, Mihai Eminescu, Albert Einstein, Spiru Haret ori Nicolae Titulescu.
– Nici nu ai gusturi proaste, coană vulpe! Nu ai vrea să fii un al doilea Alexandru Cel Mare ori măcar Ștefan Cel Mare și Sfânt ori poate Socrate? Cum prea bine te cunoaștem noi, Diluvieni Combat Psihotropis, vom avea bunul simț să nu ne mirăm de câte pot să îți treacă prin minte în perioada când gândești ca un „man”. Dar, biet cititorul ce ar putea crede despre tine? Ce ar putea să creadă despre noi denumiții de mai sus, cei care nu am luat și nu luăm o atitudine fermă, punându-te pe loc, la punct?
Voi nu aveți nicio vină, așa că nu vă mai plângeți de milă. Oricum, nu aș vrea să semăn nici cu voi, nici cu alții ca voi. Nu mi-ar plăcea deloc să gândesc ca bărbații ultimelor decenii. Dau un exemplu, un tânăr a spus la însurătoare: „Decât să mănânc toată viața mămăligă, mai bine să savurez torturi, chiar dacă voi fi nevoit să le împart cu prietenii”. Probabil că nu numai cu prietenii, adaug! Uite, după ce am auzit această umilitoare zicere despre viața în doi și iubire, umilitoare pentru rasa umană, nu mă mai miră că sunt atâtea atentate la viață, în cuplurile tinere și mature.
– Parcă mai ajungi pe acasă, când te cobori din ceruri. Puțină modestie nu strică nimănui. Și apoi te vor fi obosit comparațiile pe care ai riscat să le faci. Nu ne-ar fi trecut prin minte să facem o asemenea paralelă amețitoare, nici măcar nouă, Regirexi Statorum Mansinici, noi, ce suntem urmașii de drept ai unor bărbați de seamă ai lumii.
– Nu te-ai gândit că ai putea să fii la fel de bărbată ca Prâslea Cel Voinic, Împăratul Portocaliu, Împăratul Zărilor Albastre, Făt-Frumos Din Lacrimă, Împăratul Roșu, Aleodor Împărat, Pipăruș Petru, Croitorașul Cel Viteaz, Făt Frumos Cu Stea În Frunte ori Motanul Încălțat? Suntem mici dar, chiar și așa, noi Darius A.B.C.&C.K și TudorS, locomotivele trenului tudordariusian cunoaștem niște bărbați de seamă ai poveștilor care ar putea fi oricând idolii copiilor, formatori de oameni adevărați.
Dacă până și cei mici s-au sesizat, poate că am sărit calul. Îmi fac mea culpa, dar nu harakiri, cum ar vrea unii mai mari. Nu știu dacă este bine ori este rău, ori și una și alta, dar spusele colegului de cenaclu au atins un punct sensibil. Am fost o fată nedorită, fiind o… a doua fetiță. Toată familia a fost întristată că nu s-a născut în sfârșit și un băiat. Mare tristețe, mi s-a spus că ar fi fost în stare să mă schimbe și cu un… pahar de rom.
– La urma urmei cei doi domni, care la începutul carierei ți-au sădit în minte niște semne de întrebare, nu aveau prerogativele unor ursitori, cu atât mai mult ale unor ursitoare. Chiar dacă sunt și oameni care pot prezice viitorul, cuvintele lor nu sunt bătute în cuie. Lasă-ne pe noi, Ursitis Valibus Viturirs, să îți ghicim viitorul și să fim exemplele tale masculine demne de urmat. Vom deveni niște luminițe aprige ce îți vor lumina drumul.
Spusele voastre amuzante mă îmbărbătează, dar nu am nicio problemă cu genul masculin. Am o părere bună despre o bună parte dintre cei care fac parte din el. Ea s-a consolidat de-a lungul anilor în care am avut doar colegi de școală și serviciu buni, bine crescuți, cu care m-am înțeles foarte bine. Desigur, dacă simt că nu sunt agreată, stau cât mai departe, mai ales că nu am nimic de demonstrat și nici nu îmi place să intru sub pielea cuiva, demonstrând vreo tâmpenie, că nu sunt cum par ori cum se vorbește. Unul din momentele în care mi-ar fi plăcut să fiu băiat, au fost acelea în care îmi vine să răspund dur la câte o răutate. De unde îmi vine ideea că bărbații pot să spună ce vreau și să facă tot ceea ce le trece prin minte? Probabil tot din copilărie și din dorința părinților de a avea un flăcău care să îi ajute la lucrările câmpului și în gospodărie. Până la urmă am ajutat și noi fetele, cât am putut.
– Chiar nu știm de unde te-ai ales cu această părere. De ce purtăm pe umerii noștri greutatea atâtor acuze? Suntem, iubiți ori neiubiți, desemnați răii istoriei, mereu arătați cu degetul. Orice am face și am drege, ar fi tare greu să schimbăm părerea părții acuzatoare. Deși nu am dori să vorbim cu păcat, dar noi, o parte din Ostras Cizati Nevinus, nu ne simțim cu nimic vinovați. Am făcut doar cât putem duce, după cum spune proverbul” Atâtea să faci câte poți duce”.
De-a lungul vieții, nu o dată mi-am zis: Ce păcat că nu sunt bărbat! Îmi place să cred că, fiind bărbat, aș spune tot ceea ce cred, fără să mă simt prost în pielea mea, așa cum mi se întâmplă… nefiind. Și apoi, mi-ar fi păsat mai puțin de părerile celor din jur și multe altele.
– Ne întrebăm o parte din Valcaval Jouerirus Mideivninas: oare ce barză te-a purtat cu greu din țările calde, ca apoi să se descotorosească grabnic de tine? Ori poate totuși a trecut vreo cometă ori vreo navă extraterestră, care te vor fi pierdut dintr-o eroare de calcul matematic. Ori poate ai fost congelată în vreun ghețar antarctician, ce tocmai s-a topit atunci când treceau cocostârcii pe deasupra lui. Părându-i-se că vede sclipirea unui obiect necunoscut, vreunul s-a rupt din stol și te-a înșfăcat, fericit că nu se întoarce acasă fără nicio pradă. Te-a apucat strâns, ca apoi, reconfigurând traseul, să te scape din gheare.
Femeile nu au de ce să își dorească să fie egale cu bărbații, mai bine ar fi egale cu sine! O spunem cu tărie chiar dacă nevricoasele sufragete se învârt în mormânt. De ce au luptat dragele de ele cu atâta ardoare? Au suferit ironii și cuvinte grele ca să pună o egalitate relativă între bărbați și femei doar de dragul ca unele dintre ele să facă toate relele râvnite, pe care genul masculin și le permite de secole. Păcat de energia consumată. Și apoi nu se mai poate trăi așa! Noi, cei din selecta grupare, Astrogalapagos Fiurienintis Galacticibius, ne dăm demisia, părăsind toate paragrafele pe care le-am fi putut însufleți cu trăirile noastre, cu inspirația noastră, cu tot ceea ce avem mai bun. Se vor mai găsi unii care să îți dea o mână de ajutor. Să o facă! Noi, nu, niciodată!
Florica BUD