Coșmarul ciumei roșii

         
        Ca de obicei, sărbătorile pascale aduc în România un moment de respiro de trei zile (sâmbătă, duminică și luni), pentru a putea prăznui marele și determinantul moment al Învierii. Cu această ocazie, când se întâmplă ca acest moment, fixat de cele două ramuri de bază ale creștinismului, Biserica Romano-Catolică și cea Ortodoxă în funcție de fazele lunii și de calendarul diferit după care se conduc, să se afle în preajma datei de 1 mai, guvernul se întrece pe sine în a acorda zile libere și cu această ocazie, eternizând astfel, la noi, sărbătoarea comunistă care ne scotea odinioară pe străzile principale ale orașelor din întregul lagăr al țărilor comuniste pentru a defila în fața tribunelor oficiale înțesate de grangurii politici ai momentului și apropiații lor, înaintea cărora ne manifestam entuziasmul și nețărmurita dragoste și recunoștință față de partidul-stat, adicătelea conducător a tot ce mișca.
        Ce să-i faci, tradiția e tradiție, fie ea comunistă răsăriteană sau mai nou capitalistă occidentală în privința Valentine’s Day sau a Halloweenului. Căci, dacă în ce le privește pe cele două din urmă, nimănui nu i-a venit (încă!) geniala idee să se dea măcar o zilișoară liberă, acolo, atunci când e vorba de 1 mai nu e nicio problemă, ba acordându-se și un bonus de o zi, două, dacă acestea se nimeresc a cădea între cele două aniversări. Poșta Română de exemplu, instituție la care e îmbârligat cu ceva acțiuni și guvernul, și-a ferecat porțile încă de vineri, 26 aprilie, iar din dispoziția directorului general al acesteia chiar și ziua de 30 aprilie a fost decretată nelucrătoare. Astfel timp de aproape o săptămână, că doar n-o fi tocmai guvernul cel care nu-și respectă propriile decizii, țara e paralizată pe toate fronturile. Pușchea pe limbă-mi, că dacă oarecumva s-ar întâmpla să fim atacați de vreo forță neprietenă din exterior, n-ar avea cine să clintească vreun deget până se termină orgia zilelor libere și ne-am pomeni peste noapte că am schimbat steagul național și denumirea de țară…
        Noroc totuși că în anul acesta sărbătorile creștine și cele păgâne ne-au prins în plină campanie electorală pentru europarlamentare. Astfel că partidele și partidulețele fie de la putere, fie din opoziție au avut cu ce-și ocupa prea multele zile libere dând mesaje peste mesaje către bobor, sau strângându-și rândurile în vederea organizării acțiunilor viitoare.
        La un capăt, acțiunea de bază este îngenuncherea deplină a justiției, pregătindu-se și o ordonanță de urgență prin care președintelui i s-ar interzice să-și facă vreo campanie pentru propriul referendum, întârziat și aproape complet inutil datorită celor două întrebări, căzute deja în desuetudine, la care trebuie să răspundă electoratul. Căci legile privind diverse infracțiuni penale sunt pe drumul cel bun, fiind deja trecute prin Parlament și neașteptându-se vreo surpriză din partea dornenienei Curți Constituționale a României.
        La celălalt capăt nu prea se știe ce se întâmplă, partidele din opoziție croind la planuri bazate pe unele sondaje bănuite mai oneste ce dau mamutul pesedist în cădere liberă, undeva în apropierea cifrei de 20%. Ce nu se știe și nu am auzit ca vreunul dintre acestea să-și facă probleme este care e și va fi, după o mobilizare exemplară, capacitatea de furat (și la urne!) a partidului moșit de Ion Iliescu, cel acuzat recent de crime împotriva umanității de o instituție, Parchetul General, care tocmai și-a pierdut conducătorul în persoana lui Augustin Lazăr, retras la pensie și aflat oricum la sfârșitul mandatului, a cărui reînnoire i-a fost refuzată de încă ministrul culturii pe atunci, eternul în bube și ticăloșie Tudorel Toader.
        Dar ceea ce se știe cu siguranță e că nu ne putem aștepta la nimic bun nici din partea Autorității Electorale Permanente, formată majoritar din oamenii de nădejde ai lui Dragnea și Tăriceanu, nici din partea guvernului ce aranjează cu sârg accesul cât mai restrâns al diasporei la urne. Doar optimismul incurabil ce ne caracterizează în momente de cumpănă ne mai poate face să mergem la vot pentru a scăpa de coșmarul ciumei roșii în care mai trăim și acum, și sperăm că nu în vecii vecilor, amin!
         
                                                                                  Radu ULMEANU